Cel care știe ce face, ajunge la scop, și pe deasupra câștigă cinste și vază; cei care îi seamănă, sunt bucuroși să se slujească de el, cei care nu izbutesc în treburile lor, umblă după sfaturile lui, se bizuie pe el, își întemeiază pe el nădejdea în izbândă și țin la el ca la ochii din cap. Însă cel care, neștiind ce face, se hotărăște pentru partea rea și dă greș în toate întreprinderile, nu numai că-și capătă pedeapsă de la nenorocirile ce i se întâmplă, dar e disprețuit, e luat de toți în râs și trăiește în înjosire și necinste.