Temperamentul atârnă de predispozițiunile înnăscute, de vârstă, de starea sanitară.

Temperamentul atârnă de la predispozițiunile înnăscute, de la vârstă, de la starea sanitară și de la împrejurările în care se petrece viața.

Menirea școlii e să deștepte trebuința de a învăța toată viața.

Menirea firească a școlii nu e să dee învățătură, ci să deștepte, cultivând destoiniciile intelectuale, în inima copilului, trebuința de a învăța toată viața.

Senzațiunile se înșiră nu numai în receptori, ci și în creier.

Senzațiunea se produce numai dacă impresiunea se propagă de-a lungul nervilor până în creieri. Senzațiunile se înșiră nu numai în receptori și în nervi, ci totodată și în creier, și ele sunt clare numai dacă între ele se restabilește starea normală nu numai în receptor și în nervi, ci și în centru, deci în întregul sistem nervos.

Fă totdeauna numai ceea ce se potrivește cu personalitatea ta.

Nu pierde din vedere cine ești, și fă totdeauna numai ceea ce se potrivește cu personalitatea ta, căci ție nu ți se iartă toate, câte li se pot ierta altora.

Pedeapsa e un mijloc de îndreptare.

Pedeapsa e în înțelesul obișnuit al cuvântului răsplată dreaptă a faptei rele, în educațiune însă ea e un mijloc de îndreptare.

Nu e în lumea aceasta lucru mai frumos decât să știi că te potrivești la gând cu omul de care ți-e legată soarta.

Nu e în lumea aceasta lucru mai frumos decât să știi că te potrivești la gând cu omul de care ți-e legată soarta.

Cele mai hotărâtoare sunt exemplele pe care și le dă fiecare el însuși.

Cele mai hotărâtoare sunt exemplele pe care și le dă fiecare el însuși, căci se iubește și se prețuiește pe sine, și astfel e stăpânit mereu de îndemnul de a mai face cum a făcut.