Neprietenul vechi, chiar de s-ar face prieten, faptele veșnic rămân de pomenire.

Precum rana veche greu este a se tămădui, tot așa, ba încă și mai mult, este a se uita vrăjmășia de mulți ani. Dar chiar de s-ar și afla leacul, aceasta tot lasă semne grozave locului betejit, așa cum și neprietenul vechi, chiar de s-ar face prieten, faptele veșnic rămân de pomenire.

Răutatea moștenită are un singur scop: împotriva binelui să lupte.

Răutatea moștenită este una singură, și n-are alt scop, decât împotriva binelui să lupte, fără a căuta altceva. Când izbucnește răbdarea din inima pizmătoare, atunci, nu vrednicia, ci răutatea se naște.