Vocația este deci dominanta într-o individualitate, este timbrul special care va influența toate acțiunile ei, și care o va desemna ca fiind mai potrivită pentru cutare acțiune decât pentru alta.
Prin vocație înțelegem convergența puterilor omului spre anume manifestări.
Prin vocație înțelegem convergența tuturor puterilor omului spre anume manifestări, în direcția cărora el simte că se realizează pe sine, are sentimentul propriei libertăți, propriei afirmări.
Școala, privită în esența ei pură, înseamnă comunitate pedagogică.
Școala, privită în esența ei pură, înseamnă comunitate pedagogică, la baza căreia stă voința de desăvârșire.
În profesiune, insul își poate găsi mijlocul afirmării maxime.
În profesiune, insul își poate găsi mijlocul afirmării maxime, și în același timp mijlocul de a fi de folos, din toate puterile sale, colectivității. Însă, desigur, profesiunea trebuie în acest caz să corespundă vocației manifestate de individul uman.
O personalitate devotată numai valorilor etice ar fi o personalitate ciuntită.
O personalitate care s-a devotat numai sistemului de valori etice, ar fi o personalitate ciuntită și, ca atare, nu și-ar merita numele.
Personalitatea este un ideal al fiecărui om, căci fiecare om poate fi creator.
Personalitatea nu este un ideal aplicabil unei elite intelectuale numai, ci un ideal al fiecărui om, căci fiecare om poate fi creator în unul din aceste două înțelesuri.
Pedagogia trebuie să arate care valori sunt adevărate.
Pedagogia trebuie să arate care valori sunt adevărate și pot constitui un ideal, și care sunt numai aparente și reprezintă în fond forțe negative.
Obiectul pedagogiei este viața prin excelență.
Obiectul pedagogiei este viața prin excelență, cu rădăcini adânci în ființa psihofizică a omului și, mai mult încă, în sol și peisaj, și cu ramuri ale căror flori alcătuiesc constelațiile cele mai înalte ale culturii și civilizației umane.
Metoda însemnează învățământul privit din punct de vedere dinamic.
Metoda însemnează învățământul privit din punct de vedere dinamic.
Învățământul este o instituție de introducere metodică în mediu sintetic.
Învățământul este o instituție de introducere metodică în mediu sintetic.