Prin voință înțelegem capacitatea omului de a declanșa, suspenda sau a amâna o acțiune în mod conștient.
Proverbs by: Tiberiu Bogdan și Nicolae Radu
O voință echilibrată se educă în activități practice, în fapte, în luptă cu dificultățile pe care ni le pune viața.
Uitarea nu se produce atunci când, față de minimum de repetiții necesare pentru învățare, se mai efectuează un număr de repetiții în plus.
Temperamentul nu este altceva decât dinamica activității noastre psihice.
Școala contribuie într-o măsură importantă nu numai la educarea intelectuală a copilului, dar și la cea morală, afectivă, în general la educarea întregii personalități.
Percepția este tocmai procesul care mijlocește, mediază între stimul și reacția-răspuns.
În sensul cel mai larg vorbind de memorie, noi ne gândim la capacitatea ființei umane de a evoca stările de conștiință pe care le-a trăit, stări despre care își dă seama, în momentul evocării, că aparțin trecutului.
Învățarea […] este o activitate conștientă, creatoare și productivă.
Numai unificarea explicațiilor verbale cu acțiunea practică ce se realizează în procesul de învățământ duce la o înțelegere deplină a fenomenelor studiate.
Prin intuiție, conștiința elevului nu numai că se îmbogățește cu reprezentări noi și adecvate asupra fenomenelor studiate, dar în același timp se face apropierea și legarea strânsă a cuvântului de conținutul său real.