O voință slabă este nestabilă ca apa.
Proverbs by: John Dewey
Rolul școlii nu e de a comunica știința de-a gata, ci de a învăța pe copii să dobândească această știință, când le e necesară.
Școala e făcută numai pentru a servi viața socială.
Școala are, de asemenea, funcția de a coordona, în cadrul înclinațiilor fiecărui individ, diversele influențe ale variatelor medii sociale în care ea pătrunde.
Profesiune înseamnă orice formă de activitate continuă care servește celorlalți și angajează puterile personale în scopul obținerii unor rezultate.
O judecată normală și sănătoasă se câștigă numai dând copilului putința să-și constate greșelile și să le prețuiască drept.
Tendința de a învăța din viața însăși și de a realiza condiții de viață în care totul să se învețe, constituie rezultatul cel mai înalt al instruirii.
Instinctul de imitație poate, ca oricare alt instinct, să devină un factor al dezvoltării unei acțiuni efective.
Ceea ce este considerat uneori un interes binevoitor față de alții poate fi doar o mască pusă în mod deliberat, pentru încercarea de a impune altora ceea ce consideră că ar fi bine pentru ei, în loc să se depună toate eforturile pentru a-i elibera pe oameni în așa fel încât să poată căuta și […]
A avea un interes față de ceva înseamnă a fi alertat, a avea grijă și a fi atent.