Predarea este considerabil facilitată de limbaj, care sfârșește prin a fi nu numai un mijloc de schimb, dar și instrumentul pe care cel ce învață îl poate folosi el însuși ulterior în ordonarea mediului.
Proverbs by: Jerome S. Bruner
Nu există motive să credem că nu poate fi predată orice temă, într-o formă adecvată, oricărui copil, indiferent de vârstă.
A instrui pe cineva într-o disciplină nu înseamnă a-l face să înmagazineze în minte asemenea rezultate, ci a-l învăța să participe la procesul care face posibilă crearea de cunoștințe.
A învăța structural înseamnă a ajunge să înțelegi relațiile dintre lucruri.
Prin instruire nu se însușește numai conținutul specific unui domeniu, ci și modul cum trebuie să se învețe.
Dacă și profesorul învață, predarea dobândește o nouă calitate.
Profesorul nu este numai un transmițător, ci și un model.
Noi putem considera că obiectivul cel mai general al învățământului este de a cultiva desăvârșirea.
A înțelege un lucru ca un caz particular al unei legi mai generale — ceea ce înseamnă să înțelegi un principiu fundamental sau o structură — înseamnă să fi învățat nu numai conținutul corect al unui lucru, dar, de asemenea, un model pentru înțelegerea altor fenomene pe care le poți întâlni mai târziu.
Cel mai bun mijloc de a trezi interesul pentru o temă este de a o prezenta astfel încât să apară ca meritând a fi cunoscută.