Mincinosul, tatăl minciunii este; iar minciuna fața mincinosului.
Proverbs by: Dimitrie Cantemir
Din fire muritorilor aceasta ieste dată, ca binele prea lesne, iar răul cu anevoie să se uite.Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, p. 118.
Mai mare vrednicie a socoti nu poate, decât îndată gâlceava în pace a întoarce, și pe cât mai în grabă ar fi, cu atât mai lăudată ieste.Dimitrie Cantemir, Istoria Ieroglifică, partea a III-a, pag. 194.
Toată omenia și vrednicia omenească într-aceasta se plinește ca pe neputincios să ajute și neștiutorului nu numai cu cuvântul, ci mai vârtos cu fapta, pilda avea să-i arate.Dimitrie Cantemir
Spre agonisirea și câștigarea cinstei sudorile trupului destule sunt, iară spre paza nebetejirii ei lacrimi de sânge trebuiesc.Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, partea I pag. 58.
Toată omenia și vrednicia omenească într-aceasta se împlinește: pe neputincios să ajute și neștiutorului nu numai cu cuvântul, ci mai vârtos cu fapta, pildă aievea să-i arate.Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, II.