Onoarea totdeauna este privită ca un bine în sine și ca ultima țintă spre care se îndreaptă totul.
Proverbs by: Benedict Spinoza
Metoda este înțelegerea esenței ideii adevărate; ea separă această idee de celelalte percepțiuni și analizează natura ei, ca să cunoaștem astfel puterea noastră de a pricepe și să ne cârmuim mintea în așa fel, încât să înțelegem tot ce trebuie înțeles, după norma ideii adevărate.
Nu este necesar să știu, ceea ce știu că știu.
O imagine este o idee prin care sufletul consideră un lucru ca prezent.
Cu cât o imagine este mai legată de mai multe altele, cu atât ne vine mai des în minte.
Voința sau dorința de a face bine, care se naște din aceea că ne e milă de lucrul căruia voim să-i facem bine, se numește bună-voință.
Prin generozitate înțeleg dorința prin care fiecare năzuiește numai după porunca rațiunii să ajute pe ceilalți oameni și să se unească cu ei prin prietenie.