Voința este sufletul universului și subiectul absolut al cunoștinței.
Proverbs by: Arthur Schopenhauer
Este ușor a vedea că voința este în om elementul real și esențial, și că inteligența este numai secundară.
A uita vreodată fapta sau trăsătura rea a cuiva este ca și când ai arunca pe fereastră o avere greu agonisită.
Își câștigă stima mea ca un ales între o sută omul care, având să aștepte și stând neocupat, nu începe îndată să bată tactul sau să ciocănească cu tot ce-i cade sub mână, cu bastonul, cu cuțitul, cu furculița sau cu orice.
Nu înșelăm și nu lingușim pe nimeni, prin mai multe vicleșuguri, ca pe noi înșine.
Amiciția adevărată presupune un interes curat, obiectiv și dezinteresat pentru fericirea altuia, și aceasta, la rândul ei, identificarea sa cu însăși amicul.
Ceea ce are cineva în sine, pe scurt personalitatea și valoarea ei, este singurul lucru de-a dreptul hotărâtor pentru fericirea și binele său.
Onoarea nu este opinia despre niște calități deosebite ce le-ar avea un anume individ, ci despre calitățile obștești presupuse oamenilor, care nu trebuie să-i lipsească nici lui.
Onoarea nu depinde decât de ceea ce zice și ce face omul însuși.
Onoarea funcționarului este opinia generală a altora că omul care ocupă o funcție are, în adevăr, toate însușirile cerute pentru aceasta și că își îndeplinește totdeauna exact datoriile oficiale.