Înțelegerea diferitelor acțiuni ale oamenilor constă în descoperirea cauzelor obiective, a motivelor acestor acțiuni, a sensului ce li se atribuie și a importanței lor sociale.
Proverbs by: A. A. Smirnov și alții
Priceperile sunt moduri de executare a acțiunii, corespunzătoare scopului și condițiilor acesteia. Spre deosebire de deprinderi, ele nu presupun neapărat un exercițiu pregătitor, al cărui rezultat să fie atingerea unui nivel constant și înalt de execuție a acțiunii.
Imaginea e un fel de copie, o reflectare a obiectului sau fenomenului, asemănătoare cu el, dar nu este fenomenul sau obiectul însuși.
Imaginația izvorăște totdeauna numai din realitatea obiectivă. Ea este una din formele de reflectare a realității.
Imaginația reproductivă este reprezentarea unui obiect sau fenomen nou pentru o persoană pe baza descrierii verbale sau a unei reprezentări convenționale.
Imaginația este crearea noului în formă de imagini, reprezentări, idei, care se vor concretiza apoi într-un obiect material sau într-o activitate practică a omului. Imaginația este o activitate specific umană, care a apărut și s-a dezvoltat în procesul muncii.
Spiritul de hotărâre constă din priceperea și deprinderea de a lua la timp, în împrejurări grele, hotărâri întemeiate și statornice și de a trece la îndeplinirea lor fără ezitări inutile.
Putem defini gândirea ca o reflectare generalizată a realității de către creier în strânsă legătură cu cunoașterea senzorială a lumii și cu activitatea practică a oamenilor, reflectare realizată prin mijlocirea cuvântului și a cunoștințelor acumulate.
Emoția este cea mai simplă trăire emoțională legată de satisfacerea sau nesatisfacerea trebuințelor organice. Emoțiile negative în îndeplinirea unor acțiuni voluntare deseori apar atunci când acțiunile sunt legate de motive care se contrazic.
Spiritul de disciplină este subordonarea comportării noastre regulilor și cerințelor societății. Un om disciplinat este gata totdeauna să depună toată forța și energia sa pentru a executa în mod exact, la timpul potrivit și cât mai bine, ordinul, dispoziția, sarcina primită.