Gândește-te că viața îi silește pe oameni să lupte nu pentru ca ei să se lase învinși, ci ca s-o cucerească, să înțeleagă limba ei aspră, dar implacabilă și apoi să se ridice din prăpastie întineriți, spre o viață nouă. Ceea ce am îndurat nu se mai poate schimba; ceea ce ne va aduce viitorul nu putem ști cu precizie, nu putem decât să presupunem, adică să precedem. Oricât de greu ar fi, drumul meu este trasat. Înjosirile zilnice și călcarea în picioare a demnității umane constituie o soartă îngrozitoare. Soarta mea este însă această luptă.
Ernst Thälmann, p. 24.