Cu cât educația e mai eficientă, cu atât omul se va pune mai temeinic în slujba progresului social.

Cu cât educația este mai eficientă, în sensul că-l conduce pe om mai repede și mai bine la însușirea unor valori de natură să-i dezvăluie necesitatea de a se pune în slujba progresului social, cu atât el își va pune mai temeinic sarcina de a se realiza tocmai prin activități care contribuie la promovarea și crearea unor valori de același fel.

Educația în esență este o tehnică psihosociologică bazată pe interacțiune afectivă.

Educația în esență este o sociotehnică, mai precis o tehnică psihosociologică dacă o dorim eficientă, bazată mult pe interacțiune afectivă și pe receptivitate rațională, atât la nivelul celor supuși educării, cât și al celor care educă.

Educația permanentă înseamnă formarea conștiinței istorice a membrilor societății.

Educația permanentă înseamnă formarea conștiinței istorice a membrilor societății. Educația permanentă ține de esența umanizării vieții sociale, a relațiilor umanitare în toate compartimentele vieții sociale.

Educația unui copil trebuie să fie în acord cu educația omenirii.

Educarea unui copil trebuie să fie în acord, atât ca modalitate, cât și ca ordine, cu educația omenirii, considerată istoric. Cu alte cuvinte, geneza cunoașterii la individ trebuie să urmeze același curs ca și geneza cunoașterii în cazul speței.

Orice educație formează oamenii pentru o epocă anumită a vieții.

Orice educație, făcută dinadins sau din întâmplare, formează oamenii pentru o epocă anumită a vieții.