Conștiința este activitatea. Conștiința este o formă a muncii.

Prin conștiința de sine înțelegem conștiința propriei persoane, a locului și valorii în relațiile cu ceilalți.

Prin conștiința de sine înțelegem conștiința propriei persoane, a locului și valorii în relațiile cu ceilalți. Conștiința de sine este precedată de conștientizarea mai întâi a obiectelor și fenomenelor din jur, a persoanelor cu care vine în contact copilul.

Prin conștiința socială înțelegem totalitatea ideilor care reflectă viața materială a societății.

Prin conștiința socială înțelegem totalitatea ideilor, a reprezentărilor colective, normelor sociale, a teoriilor, care reflectă în plan ideal viața materială a societății. Conștiința socială este reflectarea de către indivizi a existenței sociale.

Orice conștiință e doar o încadrare a esenței vieții în legile rațiunii.

Conștiința este aptitudinea de a alege între mai multe posibilități.

Conștiința omului este determinată de existența lui.

Conștiința omului este determinată de existența lui, adică de viața reală în condiții istorice concrete.

Formarea conștiinței individuale are loc în procesul însușirii conceptelor elaborate de societate.

Formarea conștiinței individuale a omului are loc în procesul însușirii reprezentărilor, noțiunilor și concepțiilor elaborate de societate.

Conștiința individului este un moment al vieții sociale.

Conștiința individului este un moment al vieții sociale, o însușire integral condiționată de existența social-istorică.

Conștiința este o funcțiune prin care unitățile organice participă la viața sufletească.

Conștiința nu este o oglindire a vieții sufletești, și cu atât mai puțin nu este însăși viața sufletească întreagă, ci ea este o funcțiune prin care unitățile organice participă la viața sufletească.

Conștiința cea mai adevărată este expresia dorinței de a fi noi înșine.

Conștiința cea mai adevărată nu e altceva decât expresia dorinței pe care o avem cu toții: să fim noi înșine, să trăim în liniște.