Mulți au asemenea sentimente față de unii că, atunci când le merge rău, nu pot trece aceasta cu vederea, ci îi ajută în nenorocire; dar când sunt fericiți, le pare rău.
Xenophon, Memorabilia, 3, 9, 8.
Mai Bine să Ajuți decât să te Înduioșezi
E bine să te înduioșezi de nenorocirea prietenilor, dar e mai bine să le vii în ajutor.
Voltaire
Îndemn la Ajutor și Dreptate
Ajută-ți prietenul nenorocit. Mărturisește pentru nevinovat. Sprijină pe cel slab și nu uita ce grele sunt începuturile în viață. Fă ce poți pentru ca lumea să devină mai dreaptă.
Tudor Vianu
Învățând să Ajuți din Nenorocire
Cunoscând nenorocirea, învăț să ajut pe cei nenorociți.
Vergilius, Aeneis, 1, 630.
Generozitatea și Ajutorul
Generozitatea dă mai puține sfaturi decât ajutoare.
Vauvenargues, Maxime și reflecții, pag. 71.
Supraviețuirea prin Ajutor Reciproc
Dacă oamenii ar înceta să se ajute între ei, ar dispărea de pe pământ.
Walter Scott
Cei Slabi Ajung Puternici prin Unire
Unindu-se, chiar și cei mai slabi ajung puternici.
Fr. Schiller
Ajutorul ca un Bine Anticipat
Noi dăm ajutor altora pentru a-i face să ne dea și ei în împrejurări asemănătoare; și aceste servicii, pe care le facem lor, sunt, la drept vorbind, un bine pe care ni-l facem nouă înșine anticipat.
La Rochefoucauld, Maxime, 264.
Ajutorul în Căsnicie
Cel care-și plânge în sinea sa amarurile, nu-l aude nimeni; cel care le împărtășește însă soției lui, înseamnă că a aflat un alt eu care-l ajută, ajutor viu prin însăși înțelegerea ce i-o arată.
Georg Cristoph Lichtenberg, Aforisme, Eseuri [capit. Despre fete și babe…]
Născuți pentru a ne Ajuta
Suntem născuți pentru a ne ajuta unii pe alții precum picioarele, mâinile, pleoapele, dinții. Deci e împotriva naturii de a ne face rău unii altora.
Marc Aureliu